Comunicate de presă

ANRCTI propune o procedura unitara pentru alocarea si utilizarea unor coduri, indicative si numere de rutare

04.03.2008

 

 

ANRCTI supune consultarii publice proiectul Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei privind alocarea si utilizarea unor resurse tehnice.

 

Proiectul de decizie stabileste procedura de alocare si utilizare a unor resurse tehnice necesare în prezent pentru operarea de retele publice de comunicatii electronice si pentru furnizarea de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, si anume: coduri ale punctelor de semnalizare internationale (ISPC), coduri ale punctelor de semnalizare nationale (NSPC), coduri de retele mobile (MNC), indicative de identificare a retelei (IIR) si numere de rutare (RN). Aceste resurse sunt utilizate pentru identificarea retelelor sau anumitor elemente de retea si permit procesarea semnalelor transmise pentru stabilirea si mentinerea legaturilor de comunicatie.

 

Proiectul de decizie supus astazi consultarii publice se refera atât la unele resurse pe care ANRCTI le aloca si în prezent (ex. ISPC, NSPC) pe baza unor reglementari existente, cât si la unele resurse pentru care nu a fost înca elaborata procedura de alocare (ex. MNC, RN). În cazul resurselor din prima categorie, decizia urmareste cresterea transparentei procesului de alocare, clarificarea conditiilor de utilizare si simplificarea monitorizarii modului de utilizare a acestora. Referitor la resursele pentru care nu exista o procedura de alocare, unele din acestea sunt deja utilizate de catre furnizori. Astfel codurile de retele mobile (MNC) au fost alocate initial furnizorilor de catre ministerul de specialitate, iar ulterior ANRCTI a acordat dreptul de utilizare (provizoriu) a unor MNC noilor furnizori care au obtinut licente pentru retele publice mobile IMT-2000 (3G), fara a exista o reglementare specifica în acest sens. În cazul indicativelor de identificare a retelei (IIR), acestea au fost alocate de ANRCTI cu caracter temporar.

 

Proiectul de decizie reglementeaza si utilizarea numerelor de rutare, care sunt necesare pentru implementarea portabilitatii numerelor.

 

Dreptul de utilizare a resurselor tehnice la care se refera proiectul de decizie supus astazi consultarii publice se dobândeste prin decizie a presedintelui ANRCTI, emisa în termen de cel mult trei saptamâni de la transmiterea unei cereri de acordare a dreptului de utilizare a resurselor tehnice, cu exceptia codurilor punctelor de semnalizare internationale (administrate de ITU), care se acorda în termen de cel mult 30 de zile de la transmiterea unei cereri.

 

Proiectul de decizie stabileste un cadru unitar de alocare, utilizare si monitorizare pentru toate categoriile de resurse tehnice la care se refera, asigurând respectarea principiilor nediscriminarii, transparentei si obiectivitatii.

 

Proiectul Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei privind alocarea si utilizarea unor resurse tehnice poate fi consultat pe pagina de internet a ANRCTI, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pâna la data de 02.04.2008, pe adresa sediului central al ANRCTI (B-dul Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti) sau direct la registratura ANRCTI, precum si la oficiile teritoriale din localitatea resedinta de judet cea mai apropiata. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 21 307 54 02 sau prin e-mail pe adresa consultare@anrcti.ro.