Comunicate de presă

Cum sa reziliezi sau sa modifici un contract telecom

02.12.2019

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare īn Comunicații (ANCOM) reamintește utilizatorilor īn ce condiții pot rezilia sau modifica contractele īncheiate cu furnizorii de servicii de comunicații electronice.

Īncetarea contractului la termen

Īn principiu, īncetarea unui contract īncheiat cu un furnizor de telefonie intră īn vigoare īn condiţiile prevăzute īn respectivul document. Totuşi, este posibil ca furnizorul, īn urma unei negocieri directe cu utilizatorul, să accepte īncetarea contractului şi īn alte condiţii decāt cele menţionate īn contract.

Atunci cānd solicită īncetarea contractului īncheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice utilizatorul trebuie să țină cont de cāteva aspecte, pe care trebuie să le găsească menționate īn contract: 

  • dacă a expirat perioada contractuală iniţială;
  • ce penalități se aplică dacă solicită īncetarea contractului și perioada inițială nu a expirat;
  • termenul şi modalităţile īn care poate depune o cerere de īncetare a contractului, precum și termenul īn care este operată efectiv īncetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator).

Unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea de īncetare a contractului să fie adresată și telefonic. Cu toate acestea, este mai sigur dacă aceasta va fi făcută īn scris și transmisă prin poştă, cu confirmare de primire, sau dacă va fi depusă la un punct de lucru/magazin al furnizorului, iar utilizatorul va cere și va primi un număr de īnregistrare. De asemenea, trebuie luat īn calcul şi faptul că, de regulă, furnizorii condiţionează procesarea cererii de reziliere de returnarea echipamentelor oferite īn custodie/chirie şi de plata unor eventuale datorii.

Obligațiile furnizorilor

Furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune de pe piața din Romānia sunt obligați să publice pe site-urile proprii:

  • informații legate de īncetarea contractelor īncheiate cu utilizatorii, dar și informații privind condițiile de modificare a contractului respectānd, astfel, Decizia ANCOM nr.158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali;
  • informații privind demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obține īncetarea sau modificarea contractului;
  • adresa de e-mail, adresa poștală și numărul de telefon/fax, la care utilizatorul poate transmite cererea de īncetare a contractului;
  • formulare/cereri-tip, dacă se solicită completarea acestora, precum și informații legate de modalitățile prin care utilizatorii pot intra īn posesia lor, dacă este cazul;
  • informații legate de penalitățile care pot fi aplicate īn cazul īncetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalități sunt percepute.

Potrivit Deciziei ANCOM nr.158/2015, toate informațiile destinate utilizatorilor trebuie să se regăsească pe site-urile furnizorilor īntr-un loc ușor accesibil, prezentate īntr-un mod vizibil și bine structurat.

Modificarea contractului

Modificarea unui contract īncheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice se poate face la cererea utilizatorului, īn condițiile prevăzute īn contract sau pe baza negocierii directe cu furnizorul, dar și la inițiativa furnizorului.

Astfel, īn anumite situaţii, furnizorul are dreptul să schimbe clauze din contract dar, īn acest caz, are obligaţia să-și informeze abonații despre conținutul modificărilor, prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile īnainte de producerea acestora. Īn acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.

Furnizorul poate să transmită notificarea prin scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului, caz īn care va fi īnsoțită de un SMS și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării.

Indiferent de modul īn care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie să asigure transmiterea integrală a textului notificării, fără a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, notificarea trebuie să fie separată de orice material publicitar.

Reclamații

ANCOM poate lua măsuri dacă furnizorul a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorii despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi. Sesizările pot fi trimise aici. Dacă pentru īncetarea contractului īnainte de termen, operatorul aplică taxe cu o valoare considerată prea mare faţă de posibilele pierderi pe care le-ar avea furnizorul, utilizatorii se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.