Comunicate de presă

Preşedintele ANCOM a fost ales vicepreşedinte al ERGP pentru anul 2013

22.11.2012

În cadrul celei de-a treia Reuniuni Plenare a Grupului Reglementatorilor Europeni pentru Servicii Poştale (ERGP), găzduită astăzi de autoritatea de reglementare din Regatul Suediei, a fost aleasă conducerea ERGP pentru anul 2013, care va fi formată din doi vicepreşedinţi - reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare din Suedia, PTS, şi România, ANCOM - şi un preşedinte, reprezentant al autorităţii din Belgia, BIPT. Preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, a fost ales de celelate state membre în funcţia de vicepreşedinte pentru anul 2013, urmând să preia preşedinţia ERGP în 2014.
Grupul Reglementatorilor Europeni pentru Servicii Poştale a fost înfiinţat printr-un normativ al Uniunii Europene cu rolul de a facilita consultarea, coordonarea şi cooperarea între statele membre, precum şi între autorităţile de reglementare naţionale şi Comisia Europeană, contribuind la dezvoltarea pieţei interne a UE.
Membrii ERGP, conducători ai celor 27 de autorităţi de reglementare din statele membre, colaborează pentru a asigura accesul cetăţenilor europeni la servicii poştale de înaltă calitate.
ANCOM este membru cu drepturi depline în ERGP, având în vedere statutul României de membru UE. Comisia Europeană este invitată la toate reuniunile plenare ale Consiliului Reglementatorilor ca observator permanent, acelaşi statut avându-l şi Autoritatea de Monitorizare EFTA şi autorităţile de reglementare din statele membre ale Spaţiului Economic European (SEE) şi din ţările candidate la Uniunea Europeană.
Mai multe informaţii despre activitatea ERGP, precum şi documentele aferente acestei întâlniri, sunt disponibile pe pagina de internet a Comisiei Europene şi pot fi consultate aici şi, respectiv, aici.