Comunicate de presă

Implementarea Acordului privind reducerea tarifelor de roaming între România și Republica Moldova, principala temă de discuție la întâlnirea bilaterală ANCOM – ANRCETI și cu Guvernul Republicii Moldova

29.11.2022

Reducerea prețurilor serviciilor de roaming și apeluri între România și Republica Moldova, dinamica piețelor de comunicații electronice din cele două state și perspectivele de avansare a cooperării bilaterale au fost principalele subiecte discutate la Chișinău în cadrul întrevederilor delegației ANCOM cu reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, precum și cu ocazia întâlnirii bilaterale ANCOM – ANRCETI.

 

Cu ocazia deplasării la Chișinău, delegația ANCOM a avut întrevederi la Guvernul Republicii Moldova cu Viceprim-ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și cu Viceprim-ministrul pentru digitalizare, în prezența Ambasadei României în Republica Moldova.

 

La întâlnirea cu Viceprim-ministru, Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova cele mai importante subiecte abordate au fost legate de progresele în privința roamingului bilateral, Regulamentul Delegat privind terminarea apelurilor, perspectivele de extindere a domeniului RLAH al Uniunii la Republica Moldova, dezvoltarea conținutului românesc în media audio-vizuală moldoveană, contribuția potențială a operatorilor de comunicații electronice din România la avansarea dinamicii concurențiale în Republica Moldova, precum și securitatea rețelelor și serviciilor 5G.

 

Întâlnirea cu Viceprim-ministru pentru Digitalizare al Republicii Moldova s-a concentrat pe progresul și inițiativele în lucru pentru avansarea digitalizării Republicii Moldova, în special în ceea ce privește serviciile publice.

 

Totodată, reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în comunicații (ANCOM) și ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), instituția omoloagă din Republica Moldova, au avut o întâlnire bilaterală, beneficiile utilizatorilor de comunicații electronice din România și Republica Moldova, urmarea aplicării Acordului privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între cele două state, fiind în centrul discuțiilor și schimburilor de informații. 

 

În cadrul întâlnirii bilaterale au fost analizate datele privind traficul și ofertele de roaming și apeluri între România și Republica Moldova pentru prima jumătate a anului 2022, centralizate de cele două autorități pe baza unui chestionar comun în rândul operatorilor de comunicații din România și Republica Moldova. Lucrul comun ANCOM – ANRCETI pentru monitorizarea trimestrială a evoluțiilor va continua, iar următoarea raportare publică completă va conține date pentru tot anul 2022, fiind așteptată în aprilie-mai 2023.

 

Mai multe informații cu privire la tarifele de roaming internațional cu Republica Moldova sunt disponibile aici.

 

Pe agenda discuțiilor bilaterale s-au regăsit și subiecte precum independența și resursele umane și financiare necesare reglementatorilor sectoriali pentru îndeplinirea atribuțiilor legale, stadiul și perspectivele de avansare a cooperării bilaterale, provocări și perspective legate de 5G și dinamicile concurențiale și investiționale în piețele comunicațiilor electronice din cele două state.

Galerie foto