Comunicate de presă

Evită cheltuielile mari la utilizarea internetului în roaming. Alege un plafon financiar!

02.04.2015

 

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) readuce în atenția utilizatorilor care călătoresc în străinătate faptul că au dreptul să beneficieze de un „plafon la utilizarea serviciului de internet mobil în roaming. Dacă utilizatorii nu aleg un alt plafon disponibil în oferta comercială, dar nici nu renunță în mod expres la plafonul implicit, operatorii trebuie să aplice pragul-limită de 50 de euro pentru consumul de date în roaming.

 
În cazul serviciilor de date utilizate în roaming, aveți posibilitatea să vă alegeți unul dintre plafoanele financiare disponibile în ofertele comerciale ale furnizorilor proprii. Pentru a evita șocul facturilor mari rezultate din utilizarea serviciilor de date în străinătate, dacă nu ați optat explicit pentru un alt plafon din oferta comercială sau nu ați renunțat în mod expres la plafonul implicit, operatorii au obligația să vă aplice automat plafonul financiar implicit, a cărui valoare este de 50 euro/lună (fără TVA) sau un plafon exprimat în volum de date a cărui valoare nu depășește 50 de euro/lună (fără TVA).
Dacă nu doriți aplicarea plafonului financiar implicit pentru utilizarea datelor în roaming, trebuie să solicitați furnizorului propriu dezactivarea acestuia. Pentru siguranță, recomandăm să verificați în contractul de furnizare a serviciilor de telefonie și internet mobil dacă ați bifat opțiunea de renunțare la aplicarea unui astfel de plafon.
Chiar și în situația în care ați optat pentru renunțarea la plafonul implicit, la încheierea contractului sau ulterior, sau în situația în care ați decis să renunțați la plafonul ales, puteți oricând să îl reactivați printr-o solicitare transmisă furnizorului propriu. În urma primirii acestei solicitări, furnizorul este obligat să activeze plafonul ales de utilizator în termende o zi lucrătoare de la primirea cererii, fără a impune condiții sau restricții legate de alte elemente ale abonamentului.
Indiferent de plafonul pentru care optați, operatorii au obligația să vă avertizeze, prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up, atunci când valoarea consumului înregistrat atinge 80% din plafonul implicit financiar sau de volum maxim, precum și atunci când valoarea stabilită prin plafon este consumată. Mesajul care atenționează cu privire la consumarea cantității de trafic incluse în plafon trebuie să vă informeze și cu privire la procedura pe care trebuie să o urmați pentru a putea beneficia în continuare de servicii de date în roaming, dacă doriți.
Regulile privind stabilirea plafoanelor pentru utilizarea serviciului de date în roaming se aplică atât în statele din Uniunea Europeană, cât și în afara granițelor UE, cu condiția ca în acest din urmă caz operatorul rețelei din țara din afara Uniunii Europene pe care o vizitați să permită furnizorului de servicii de roaming să monitorizeze în timp real utilizarea serviciilor de către clientul său.
În plus, dacă doriți să evitați accesarea involuntară a serviciilor de date în roaming sau nu doriți să utilizați serviciile de date în roaming, puteți face setările corespunzătoare pe telefonul/tableta utilizată.
ANCOM le recomandă utilizatorilor să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie și să se asigure că planul tarifar ales se potrivește cel mai bine nevoilor proprii de comunicare. De asemenea, în situația în care decid să renunțe la activarea oricărui tip de plafon pentru utilizarea datelor în roaming, utilizatorii sunt sfătuiți să se asigure că au luat această decizie în cunoștință de cauză, că i-au cerut în prealabil furnizorului informații cu privire la tarifele aplicabile, precum și că sunt la curent cu volumul de date consumat de diferitele tipuri de activități online.
Pentru a compara toate tarifele de telefonie și internet disponibile pe piață în acest moment, inclusiv cele pentru servicii de date în roaming, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte telecom creat de ANCOM.
Mai multe informaţii privind utilizarea şi costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autorităţii, aici.
 
Informaţii statistice ANCOM
În al treilea trimestru al anului 2014, conform datelor statistice publicate de ANCOM aici, utilizatorii din România care au folosit serviciile de date în roaming în ţările membre UE/SEE au consumat peste 71 milioane MB, în timp ce consumul pentru utilizatorii care au călătorit în țările din afara UE/SEE a fost de peste 3 milioane MB.
Conform datelor disponibile pe www.veritel.ro, un utilizator român de internet mobil care folosește planul tarifar standard și călătorește, de exemplu, chiar şi în ţările vecine sau în destinaţii turistice „tradiţionale”, cum ar fi Turcia, Moldova, Muntenegru sau Serbia, plătește tarife între 5-13 Euro/MB pentru transferul de date. Comparativ, în cazul deplasărilor în țările din Uniunea Europeană, unde există reglementări referitoare la tariful maxim pe care îl pot percepe operatorii, utilizatorii români plătesc maximum 0,248 euro/MB, în cazul utilizării planului tarifar standard (Eurotarif).
 
Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.