BEREC: Consultare publică privind accesul la internet deschis (net neutrality)
12.04.2018
Â

Â
Consultarea are scopul de a colecta informațiicu privire la experiența directă a părților implicate în aplicarea Regulamentului, după cum prevede Ghidul, începând cu 30 aprilie 2016. Comisia Europeană va face o evaluare a Regulamentului în sine, în prima parte a anului 2019.
Pe lângă aspectele generale privind aplicarea Regulamentului și a Ghidului, BEREC este interesat în special de modul în care părțile implicate au resimțit impactul Ghidului asupra adoptării noilor tehnologii.
Â
Punctele de vedere primite de la părțile implicate vor fi utilizate pentru a pregăti un raport de Opinie al BEREC pentru Comisia Europeană în legătură cu această evaluare a Regulamentului. BEREC intenționează să publice raportul la sfârșitul anului 2018.
Â
Procesul de consultare publică
Toate părțile interesate sunt invitate să trimită puncte de vedere la adresa de e-mail: NN-Evaluation-Consultation@berec.europa.eu sau prin intermediul platformei de consultare online pusă la dispoziție de BEREC la adresa https://consultations.berec.europa.eu/en/berec până la data de 25 aprilie 17:00 CET 2018. Punctele de vedere primite după termenul limită menționat mai sus nu vor fi luate în considerare. Este preferabil ca punctele de vedere să fie transmise în limba engleză.
Â
Informații suplimentare privind consultarea, inclusiv înregistrarea pe platforma online, pot fi solicitate și la adresa: NN-Evaluation-Consultation@berec.europa.eu.
Această consultare publică se desfășoară în principal pe platforma de consultare online a BEREC https://consultations.berec.europa.eu/en/berec într-un mod care permite participanților să își prezinte observațiile, să voteze în favoare sau împotrivă sau să încarce fișiere publice sau confidențiale din fiecare secțiune.
Â
Toate opiniile vor fi publicate pe site-ul BEREC, ținând seama de solicitările privind confidențialitatea și publicarea datelor cu caracter personal. Orice astfel de solicitări trebuie clar indicate: pe platforma online, utilizând butonul "Document confidențial" sau, dacă este trimis prin e-mail, specificând în mod clar care sunt informațiile considerate confidențiale.
Â
Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagina de internet a BEREC, aici.
