Comunicate de presă

ANCOM atrage atenţia că vânzarea numerelor de telefon este o practică ilegală

27.07.2011

 

Deoarece în ultima vreme Autoritatea a primit o serie de sesizări în care erau implicate numere de telefon vândute sau cumpărate prin intermediul rubricilor de mică publicitate din presă sau de pe internet, ANCOM atrage atenţia asupra faptului că această practică este ilegală, numerele fiind alocate exclusiv furnizorilor de servicii de telefonie, aceştia fiind singurii care pot, la rândul lor, asigna un număr de telefon utilizatorului final.

Scoaterea la vânzare, de către un utilizator, a unui număr de telefon ce i-a fost asignat de un furnizor poate fi considerată o tentativă de fraudă, furnizorul fiind îndreptăţit să ia în acest caz o serie de măsuri cum ar fi: oprirea furnizării serviciilor prin intermediul respectivului număr, deconectarea numărului şi introducerea acestuia în carantină pentru o perioadă de timp sau returnarea utilizatorului final de drept, după caz.
Cei mai expuşi riscurilor sunt însă cumpărătorii acestor numere care, după ce plătesc uneori sume ce pot atinge chiar şi 1.000 de euro pentru un număr preferenţial, aşa-numitul „număr de aur” sau „număr de platină”, pot descoperi, la un moment dat, că numărul cumpărat nu mai poate fi utilizat. „Am avut sesizări privind numere de telefon cumpărate de pe internet care s-au dovedit a fi numere portate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Cumpărând un număr de la o persoană oarecare cumperi de fapt dreptul de folosinţă al numărului respectiv, care aparţine unui furnizor şi pe care acesta poate oricând să şi-l recapete dacă abonatul de drept nu a respectat condiţiile în care numărul i-a fost asignat”, a precizat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.
Contractele încheiate de furnizori cu clienţii lor, la fel ca şi termenii şi condiţiile de utilizare a cartelelor preplătite care constituie tot un contract pe care utilizatorii se obligă să îl respecte la achiziţionarea serviciilor, prevăd faptul că numerele sunt date în folosinţă utilizatorilor pe perioada contractului sau pe perioada de valabilitate a cartelei, ele rămânând sub controlul furnizorilor, iar nerespectarea condiţiilor de utilizare a numerelor alocate atrage după sine deconectarea acestora şi încetarea furnizării serviciilor.
Transferul unui număr de telefon între doi utilizatori, cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acest fapt, este totuşi posibil, dar se poate face numai cu acordul furnizorului şi în condiţiile stabilite de acesta, printr-un contract de cesiune.