Comunicate de presă

Piata de comunicatii electronice din România în primul semestru din 2010

08.12.2010

 

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii a publicat astazi pe pagina sa de internet Raportul semestrial de date statistice privind piata de comunicatii electronice din România în prima jumatate a anului 2010. Raportul releva cresteri pe segmentul conexiunilor de internet broadband fix si mobil, cresteri ale traficului de voce/SMS, dar si scaderi ale numarului de abonati la serviciile de telefonie (atât fixa, cât si mobila) si la serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale.

Potrivit datelor colectate si prelucrate de ANCOM în primele sase luni ale anului 2010, serviciile de internet au înregistrat cele mai importante cresteri, în special conexiunile de internet la puncte mobile care au crescut cu 26% ajungând la 5,77 milioane de conexiuni. Dintre acestea, 3,32 milioane sunt conexiuni la puncte mobile în banda larga (prin EDGE/CDMA/EV-DO/3G), în crestere cu 31% fata de sfârsitul anului 2009.

Numarul conexiunilor de acces la internet la puncte fixe în banda larga a crescut cu 4% fata de finele anului 2009, ajungând la 2,93 milioane. Cresterea se datoreaza aproape în exlusivitate cresterii numarului de abonati persoane fizice, care reprezinta aproape 90% din totalul conexiunilor la puncte fixe. În functie de suportul utilizat, cea mai mare pondere în totalul numarului de conexiuni la puncte fixe (peste 53%) o detin în continuare tehnologiile de acces de tipul FTTB/FTTC/FTTN + cablu UTP/FTP.

Numarul de utilizatori activi ai serviciilor de telefonie mobila a scazut cu 4% pe parcursul semestrului I al anului 2010, ajungând la 24,4 milioane, rata de penetrare a acestor servicii la 30 iunie 2010 fiind de 113,5%. Structura utilizatorilor în functie de modalitatea de plata si de categorie este asemanatoare cu cea de pâna în prezent, 67% fiind cartele SIM preplatite active, iar 33% cartele SIM aferente utilizatorilor pe baza de abonament lunar (23% pentru persoane fizice si 10% pentru persoane juridice).

Desi numarul total de utilizatori a scazut, traficul de voce a continuat sa creasca în sectorul telefoniei mobile, cu 11,7% fata de semestrul II 2009, pâna la 25,5 miliarde minute. Numarul total de apeluri a crescut cu doar 5%, astfel ca o parte din cresterea volumului total de trafic exprimat în minute se datoreaza cresterii duratei medii a unui apel, care a ajuns la 2 minute si 14 secunde (în crestere cu peste 6% fata de cea înregistrata pe parcursul semestrului anterior). De asemenea, traficul mediu lunar realizat de un utilizator a înregistrat cresteri semestriale: 2 ore si 51 minute în cazul traficului de voce (+12%), respectiv 27 SMS (+2%). Acest lucru demonstreaza faptul ca operatorii au reusit sa îsi adapteze ofertele la contextul economic actual, atât prin reducerea tarifelor, cât si prin oferirea unui volum mai mare de trafic inclus în abonamente/extraoptiuni.

Utilizatorii din România vorbesc sau trimit mesaje SMS cel mai mult în propria retea, acest tip de trafic („on-net”) detinând ponderea cea mai mare în traficul total realizat prin intermediul retelelor mobile atât în cazul traficului de voce (86%), cât si în cazul traficului SMS (93%).

Segmentul de telefonie fixa a cunoscut o evolutie similara cu cel de telefonie mobila, înregistrându-se de asemenea scaderi usoare ale numarului de abonati si de linii de acces, concomitent cu cresteri usoare ale traficului si duratei medii a unui apel. Astfel, numarul de abonati a ajuns la 4,04 milioane (-0,4%), iar liniile de acces la 4,68 milioane (-1%), scaderi ce au atras dupa sine si scaderea ratelor de penetrare la 100 de locuitori (21,8%) si la 100 de gospodarii (52,8%). 

Traficul înregistreaza o crestere de 0,4% fata de semestrul al II-lea al anului 2009, românii vorbind 3,75 miliarde de minute la telefonul fix pe parcursul primei parti a anului 2010. Cei mai multi utilizatori folosesc telefonul fix pentru a suna în propria retea (traficul de voce originat catre reteaua proprie reprezinta aproximativ 62% din totalul traficului), în timp ce 14% din trafic are ca destinatie retelele mobile. Durata medie a unui apel originat în retelele de telefonie fixa a crescut cu 6 secunde, pâna la 3 minute si 2 secunde.

Numarul total de abonati la serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale a scazut în prima jumatate a anului 2010 pâna la 5,73 milioane abonati (-1,7%), înregistrându-se scaderi atât ale numarului de abonati ai retelelor prin cablu (-1,2%), cât si ale numarul abonatilor prin retele DTH (-3%). Desi cresterea numarului de abonati la servicii de IPTV este foarte mare (crestere semestriala de 17 ori), ponderea acestora în numarul total de abonati la servicii de retransmie a programelor audiovizuale nu a atins deocamdata decât valoarea de 0,2%.

Din totalul de 3,37 milioane de abonati ai retelelor de cablu (rata de penetrare la 100 gospodarii fiind de 46%), 2,62 de milioane sunt abonati din mediul urban (rata de penetrare la 100 gospodarii: 66%), în timp ce 0,74 de milioane sunt abonati din mediul rural, penetrarea retelelor de cablu în mediul rural fiind de doar 22% la 100 gospodarii.

2,63 milioane de abonati receptioneaza servicii de retransmisie a programelor audiovizuale în format digital, atât prin intermediul retelelor de cablu (0,35 milioane abonati) cât si prin retele satelit de tip DTH (2,26 milioane abonati) sau IPTV (13.000 abonati). Este de remarcat faptul ca în acesta perioada s-a înregistrat prima scadere semestriala a numarului de abonati prin intermediul retelelor DTH (-3%), în timp ce numarul de abonati ai retelelor prin cablu în format digital înregistreaza în continuare cresteri (+10,5%).

Raportul de date statistice a fost realizat pe baza datelor raportate de catre furnizorii de retele sau servicii de comunicatii electronice autorizati, care au desfasurat activitati comerciale în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2010 si poate fi consultat aici.