Comunicate de presă

ANCOM propune deschiderea unui nou subdomeniu de numere nationale scurte

21.12.2010

 

ANCOM supune astazi consultarii publice proiectul de decizie privind alocarea si utilizarea numerelor nationale scurte pentru servicii cu valoare adaugata de interes general si proiectul de decizie privind unele masuri în domeniul resurselor de numerotatie si resurselor tehnice.

Astfel, ANCOM propune completarea Planului National de Numerotatie prin deschiderea unui nou subdomeniu de numere nationale scurte, de forma 14vxy, destinate serviciilor cu valoare adaugata de interes general si supune consultarii publice proiectul de decizie privind alocarea si utilizarea acestora.

Potrivit proiectului de decizie privind alocarea si utilizarea numerelor nationale scurte pentru servicii cu valoare adaugata de interes general, acestea se vor aloca furnizorilor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, putând fi utilizate de catre respectivii furnizori de servicii de comunicatii electronice, pentru furnizarea propriilor servicii, sau asignate altor furnizori de servicii cu valoare adaugata de interes general.

Tipurile de servicii care vor putea fi furnizate prin intermediul acestor numere constituie o extindere si o completare la tipurile de servicii care pot fi furnizate prin intermediul numerelor nationale scurte pentru servicii de interes public la nivel national. Astfel, alaturi de accesul la serviciile de informare din diverse domenii de activitate vor putea fi furnizate si servicii de consultanta cu caracter tehnico-profesional, respectiv servicii care faciliteaza exprimarea unor optiuni, opinii ori efectuarea unor donatii sau plata anumitor servicii etc. Utilizarea acestor numere nu va fi permisa pentru furnizarea serviciilor de divertisment adulti sau a serviciilor pentru care se pot utiliza, în prezent, alte tipuri de numere scurte (de exemplu, servicii de informatii privind abonatii, servicii armonizate cu caracter social sau servicii de interes public la nivel national).

Numerele nationale scurte pentru servicii cu valoare adaugata de interes general se aloca prin Licenta de utilizare a resurselor de numerotatie (LURN), în mod individual, numai furnizorilor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.

ÃŽn scopul protejarii intereselor utilizatorilor finali, ANCOM propune limitarea tarifului cu amanuntul aplicat pentru apelurile sau SMS/MMS-urile catre numerele nationale scurte pentru servicii cu valoare adaugata de interes general.

Autoritatea propune, totodata, o serie de modificari si completari ale procedurii de emitere a licentelor de utilizare a resurselor de numerotatie (LURN) si de obtinere a acordului prealabil în cazul cedarii licentelor de utilizare a resurselor de numerotatie, având ca scop cresterea gradului de eficienta a realizarii acestor procese. Noul proiect vizeaza, de asemenea, actualizarea prevederilor referitoare la numerele de rutare, ca urmare a modificarii procedurilor tehnice utilizate de catre furnizori pentru rutarea apelurilor în urma implementarii portabilitatii numerelor.

În plus, Autoritatea propune reducerea termenului maxim în care trebuie realizata portarea numerelor de la 10 la 3 zile lucratoare. Prin reducerea termenului maxim de realizare a portarii numerelor, România se va înscrie printre statele Uniunii Europene în care termenul de portare este cel mai scazut, media la nivel european fiind, în anul 2009, de 6,5 zile pentru telefonia fixa si de 4,1 pentru telefonia mobila.

Proiectele de decizie pot fi consultate aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pâna la data de 24.01.2011, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, Bucuresti) sau direct la registratura. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin posta electronica la adresa: consultare@ancom.org.ro.