Cookies management by TermsFeed Cookie Consent
Evenimente
În data de 4 octombrie 2017, ANCOM organizează o nouă ediţie a conferinţei sale internaţionale, intitulată “Reglementare 360⁰ - de la cuvânt la terabyte, în 15 ani”. Evenimentul va avea loc la  hotelul Sheraton din Bucureşti, incepand cu ora 14.00.
Şi acest an este unul aniversar pentru sectorul telecom din România deoarece se împlinesc 15 ani de la înființarea autorității independente de reglementare, iar conferinţa din acest an este o bună oportunitate de a marca acestă etapă şi pentru a aduce laolaltă toți partenerii Autorităţii din acești 15 ani: autorități publice, actori de pe piața din România, reprezentanţi ai Comisiei Europene și BEREC şi reprezentanţi ai altor autorităţi de reglementare din lume.
Structurată pe trei sesiuni, conferința își propune să creeze un cadru de discuții privind evoluția generală a reglementărilor din domeniul comunicațiilor în timp, dar și a nevoilor actorilor din această industrie, cu accent pe situația la nivel european și pe cele mai bune practici de reglementare din domeniu. Dezbaterilor vor viza atât aspecte de interes actual, cât și o privire în perspectivă, asupra schimbărilor care vor afecta abordarea de reglementare în anii următori și a provocărilor anticipate, date fiind evoluțiile rapide și ample care afectează economia și societatea în ansamblu.
Participarea la conferinţă este gratuită, se face pe baza de invitaţie şi in urma inregistrării prin intermediul formularului online. Locurile sunt limitate şi se vor ocupa în ordinea înregistrării.

 

Agenda
 
Formular înregistrare
 
Prezentări
 
Galerie foto