Comunicate de presă

Acordarea licentelor pentru implementarea sistemelor BWA intra în linie dreapta

14.07.2008

 

 

ANRCTI poate demara procesul de acordare a licentelor necesare pentru introducerea sistemelor BWA în România, licente ce vor permite implementarea la nivel national a unor tehnologii precum WiMax”, a declarat Dan Georgescu, Presedintele ANRCTI, dupa publicarea în Monitorul Oficial de vineri, 11 iulie, a hotarârii de Guvern care stabileste taxa de licenta pentru acordarea dreptului de utilizare a frecventelor radio în benzile de frecvente 3600–3657 MHz si 3700-3757 MHz. Taxa de licenta a fost stabilita de Executiv la echivalentul în lei a 7.500.000 euro.

În urma organizarii de catre ANRCTI a procedurii de selectie, vor fi acordate doua licente de utilizare a frecventelor radio, în benzile de frecvente 3600–3657 MHz, respectiv 3700-3757 MHz, în scopul furnizarii de retele publice de comunicatii electronice si de servicii de comunicatii electronice destinate publicului si a introducerii sistemelor BWA (Broadband Wireles Access – acces pe suport radio de banda larga). O a treia licenta va fi acordata Societatii Nationale de Radiocomunicatii, Radiocom. Costurile ocazionate de eliberarea benzilor de frecvente de catre Radiocom vor fi acoperite din sumele încasate cu titlu de taxa de licenta, în limita a 50%, din acestea, restul sumei încasate constituindu-se venit la bugetul de stat.

 

Pâna la sfârsitul acestei saptamâni, ANRCTI va supune consultarii publice proiectul deciziei prin care stabileste modul de desfasurare a procedurii de selectie comparativa, precum si cuantumul taxei ce va fi achitata de Societatea Nationala de Radiocomunicatii pentru licenta de utilizare a spectrului radio în benzile de frecvente 3657-3685 MHz si 3757-3785 MHz. Taxa pe care o va achita Radiocom se va calcula proportional cu durata de valabilitate a dreptului de utilizare a spectrului radio, precum si cu largimea de banda alocata.

 

ANRCTI estimeaza ca procesul de acordare a licentelor de utilizare a benzilor de frecvente 3600–3657 MHz si 3700-3757 MHz va dura aproximativ 6 luni de la data demararii procedurii. Implementarea sistemelor Broadband Wireless Access la nivel national va contribui la eliminarea barierelor din calea dezvoltarii comunicatiilor electronice în banda larga, la asigurarea accesului la internet de banda larga în regiunile defavorizate, sarace sau izolate, precum si la utilizarea eficienta a spectrului de frecvente radio pentru servicii de banda larga.