Comunicate de presă

Preşedintele ANCOM a fost ales în conducerea BEREC pentru anul 2012

14.12.2011

 

În cadrul celei de-a noua reuniuni plenare a Grupului Reglementatorilor Europeni pentru Comunicaţii Electronice (BEREC), care a avut loc la Bucureşti în perioada 8-9 decembrie, a fost aleasă conducerea BEREC pentru anul următor. Preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, a fost ales vicepreşedinte al BEREC pentru anul 2012.
Dr. Georg Serentschy, preşedintele autorităţii de reglementare în comunicaţii din Austria - RTR, va deţine preşedinţia BEREC în anul 2012, în timp ce funcţiile de vicepreşedinte vor fi exercitate de: Leonidas Kanellos, Preşedintele EETT Grecia, Edward Richards, conducătorul organismului de reglementare din Marea Britanie - Ofcom, Göran Marby, Directorul General al autorităţii din Suedia - PTS şi Cătălin Marinescu, Preşedintele ANCOM.
În cadrul reuniunii de la Bucureşti, BEREC a hotărât să consulte piaţa de comunicaţii cu privire la elaborarea unei strategii pe termen mediu şi, în acest sens, a aprobat un proiect de strategie ce urmează să fie supus consultării. În cadrul reuniunii s-a mai luat decizia de a iniţia consultări cu privire la subiecte precum promovarea comunicaţiilor în bandă largă, metode de co-investiţie în reţelele de acces de generaţie viitoare şi impactul substituţiei fix-mobil asupra definirii pieţelor.
De asemenea, BEREC a luat decizia de a elabora un set de Recomandări privind transparenţa în contextul neutralităţii reţelelor. Astfel, sunt recomandate câteva tipuri şi modalităţi specifice de informare menite să sporească puterea consumatorilor, iar autorităţile de reglementare au obligaţia de a se asigura de faptul că transparenţa efectivă se realizează la nivel naţional.
ANCOM este membru al BEREC, un organism înfiinţat în ianuarie 2010 prin Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului care înlocuieşte Grupul Reglementatorilor Europeni (ERG), în cadrul căruia ANCOM a activat încă din anul 2004.
BEREC are rolul de a consilia Comisia Europeană şi autorităţile de reglementare, precum şi de a asista Parlamentul European şi Consiliul pe probleme legate de aplicarea cadrului european de reglementare în sectorul comunicaţiilor electronice. BEREC contribuie la asigurarea unui mediu concurenţial şi la aplicarea coerentă a reglementărilor pe piaţa internă a serviciilor de comunicaţii electronice, în beneficiul consumatorilor, prin furnizarea de expertiză privind definirea si analiza pieţelor, definirea pieţelor transnaţionale, dispute internaţionale şi numerotaţie. De asemenea, BEREC oferă opinii specializate cu privire la provocările emergente ale sectorului, cum ar fi promovarea comunicaţiilor în bandă largă, neutralitatea reţelelor şi convergenţa pieţelor, şi joacă un rol activ în dezbaterea publică a acestor subiecte.     
BEREC reuneşte 27 de şefi de autorităţi de reglementare din UE care formează împreună Consiliul Reglementatorilor şi este asistat de Oficiul BEREC, un organism comunitar cu personalitate juridică proprie, care are rolul de a asigura suport administrativ şi profesional funcţionării BEREC.

Comisia Europeană este invitată la toate reuniunile plenare ale Consiliului Reglementatorilor ca observator, acelaşi statut avându-l şi autorităţile de reglementare din statele membre ale Spaţiului Economic European (SEE) şi din ţările candidate la Uniunea Europeană.