Comunicate de presă

ANRCTI acrediteaza furnizorii de servicii de certificare pentru semnatura electronica

24.01.2008

 

 

Începând de astazi 24 ianuarie 2008, a intrat în vigoare Decizia presedintelui 31/2008 privind procedura de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare care stabileste procedura de acordare, suspendare si retragere a deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare, precum si continutul, durata de valabilitate si efectele suspendarii sau retragerii deciziei. Furnizorii de servicii de certificare pentru semnatura electronica pun la dispozitia publicului certificatele digitale care sunt folosite pentru generarea semnaturii electronice.

Potrivit prevederilor deciziei, ANRCTI va constata îndeplinirea de catre furnizor a conditiilor care permit acreditarea în urma unui audit efectuat de un auditor agreat. Proiectul de decizie stabileste procedura de calificare a auditorilor, care se va face pe baza conditiilor stabilite de ANRCTI. Dupa primirea documentelor de calificare din partea potentialilor auditori, ANRCTI va comunica lista auditorilor calificati catre potentialii furnizori de servicii de certificare, iar furnizorii pot alege din aceasta lista compania care va efectua auditul. Auditul de acreditare se efectueaza pe cheltuiala furnizorului.

Procedura de acordare a deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare este modificata ca urmare a intrarii în vigoare începând cu luna mai 2007 a Hotarârii de Guvern nr.415/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Autoritatii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei, conform careia ANRCTI exercita atributiile autoritatii de reglementare si supraveghere în domeniul semnaturii electronice, prevazute de Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, atributii exercitate anterior de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Acreditarea furnizorilor de servicii de certificare nu este obligatorie si se realizeaza de catre ANRCTI la cererea acestora, acreditarea de catre ANRCTI reprezentând o garantie suplimentara a faptului ca respectivul furnizor asigura securitatea operatiunilor. Furnizorul de servicii de certificare acreditat are dreptul de a utiliza o mentiune distinctiva pentru a atesta calitatea de furnizor acreditat de ANRCTI.

Decizia 31/2008 privind procedura de acreditare a furnizorilor de servicii de certificare poate fi consultata aici.