Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri

ANCOM

Astăzi, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în colaborare cu Jandarmeria Română, a efectuat un control la complexul comercial Dragonul Roșu, în cadrul unei acțiuni de combatere a comercializării echipamentelor radio neconforme.

În urma controlului de astăzi au fost găsite spre comercializare echipamente neconforme de tipul boxe wireless, căști wireless, modulatoare FM, sonerii wireless, radioreceptoare, kit-uri tastatură și mouse wireless.

Echipamentele neconforme pot afecta comunicațiile de urgență

ANCOM atrage atenția că utilizarea echipamentelor radio neconforme poate genera interferențe prejudiciabile asupra comunicațiilor electronice. În situații extreme, aceste interferențe pot afecta funcționarea unor servicii esențiale, inclusiv apelurile către numărul unic de urgență 112, serviciile de pompieri sau poliție.

Rezultatele controlului

În cadrul acțiunii au fost verificate majoritatea standurilor comerciale care comercializează echipamente electronice, iar personalul ANCOM a aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 347.000 lei.

Inspectorii au verificat dacă produsele comercializate:

  • poartă marcajul ;
  • sunt însoțite de Declarația UE de conformitate;
  • au instrucțiuni de utilizare în limba română;
  • respectă toate obligațiile legale care revin producătorilor, importatorilor și distribuitorilor.

Totodată, comercianții au primit informații privind cerințele legale necesare desfășurării activității în deplină conformitate.

Peste 1.000 de controale efectuate anul acesta

Acțiunea de la Dragonul Roșu face parte dintr-o campanie amplă de supraveghere a pieței desfășurată de ANCOM pentru identificarea produselor neconforme introduse pe piața din România.

Numai în acest an, ANCOM a verificat deja peste 1.000 de magazine, iar în 2025 Autoritatea a realizat aproape 2.500 de controale în domeniul echipamentelor radio și al compatibilității electromagnetice.

Cum pot fi recunoscute produsele conforme

Marcajul  reprezintă unul dintre principalele indicii că un produs respectă cerințele aplicabile ale Uniunii Europene. Echipamentele comercializate pe piața europeană fără acest marcaj sunt considerate, din start, neconforme.

Un echipament radio este conform atunci când:

  • nu pune în pericol sănătatea și siguranța utilizatorilor;
  • nu produce perturbații electromagnetice care afectează alte echipamente;
  • utilizează eficient spectrul radio;
  • respectă toate cerințele administrative și tehnice prevăzute de legislația în vigoare.

Echipamentele care nu utilizează eficient spectrul radio pot genera interferențe ce afectează, obstrucționează sau chiar întrerup funcționarea serviciilor de radiocomunicații.

Recomandarea ANCOM pentru utilzatori

Pentru a evita achiziționarea unor produse neconforme, ANCOM recomandă utilizatorilor să verifice existența marcajului , să cumpere echipamente numai de la comercianți de încredere și să citească instrucțiunile și avertismentele furnizate împreună cu produsul.

Informații suplimentare privind obligațiile producătorilor, importatorilor și distribuitorilor, precum și exemple de echipamente conforme și neconforme sunt disponibile pe site-ul ANCOM.