Cookies management by TermsFeed Cookie Consent
Comunicate de presă

Un sfert dintre conexiunile de internet fix sunt de cel puțin 1 Gbps

09.12.2022

Numărul conexiunilor Gigabit a crescut cu 12% în prima jumătate a anului 2022, depăşind 1,5 milioane, astfel că au ajuns să reprezinte 25% dintre conexiunile de internet fix. Totodată, numărul de conexiuni 5G a depăşit 400 mii, reprezentând însă doar 2% dintre conexiunile de internet mobil, conform raportului de date statistice aferent primului semestru al anului 2022. Infografic aici.

„Disponibilitatea în creștere a rețelelor de fibră optică alimentează migrarea pe scară largă spre conexiunile ultra-rapide cu viteze de cel puțin 1 Gbps, necesare pentru economia și societatea Gigabit. Mai mult, conectivitatea rurală de cel puțin 100 Mbps se dezvoltă de-a dreptul impresionant: în ultimii 2 ani, numărul acestor conexiuni s-a dublat, de la 1 milion la aproape 2 milioane, tot pe seama fibrei optice”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreședintele ANCOM.

 

Raportul ANCOM privind piața telecom în prima jumătate a anului 2022 este disponibil aici, principalele evoluţii fiind:

Internet fix

  • Cu +2% creștere a numărului de conexiuni în primele 6 luni, numărul total a ajuns la 6,2 milioane, 88% permiţând viteze care depășesc 100Mbps
  • 25% dintre conexiuni (1,5 milioane conexiuni, în creștere cu +12%) permit viteze de cel puțin 1 Gbps
  • Traficul mediu lunar a ajuns la 66 GB per locuitor (+6%), adică 2,2 GB/zi
  • La nivel național, rata de penetrare la 100 gospodării a ajuns la 75% (81% în mediul urban și 66% în mediul rural), în timp ce ritmul de creștere a numărului de conexiuni din mediul rural (+3%) îl depășește pe cel din urban (+1%) 
  • După numărul de conexiuni, primii 3 furnizori erau: RCS&RDS (65%), grupul Orange (21%) şi Vodafone (12%)

Internet mobil

  • Numărul total de conexiuni active (21,5 milioane) a crescut cu un ritm similar cu cel al internetului fix (+2%), iar 74% dintre acestea permit 4G şi/sau 5G (16 milioane)
  • Numărul conexiunilor 5G a crescut de aproape 8 ori comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, depăşind 400 mii de conexiuni
  • Aproape 20 milioane conexiuni sunt legate de telefonia mobilă, restul fiind dedicate internetului mobil, accesul realizându-se prin modem/card/USB
  • Traficul mediu lunar a fost de 7,4 GB per locuitor, adică aproape 250 MB/zi
  • După numărul de conexiuni active, primii 3 furnizori erau: grupul Orange (40%), Vodafone (24%) şi RCS&RDS (22%)

Telefonie mobilă

  • 23 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 63% pe bază de abonament și 37% pe bază de cartele preplătite
  • Numărul cartelelor SIM cu abonament de telefonie mobilă active a înregistrat o creștere de 3%, în timp ce numărul de cartele SIM preplătite a scăzut cu 4%
  • Traficul total de voce a înregistrat o scădere de 3%, până la 32,5 miliarde minute, în timp ce  traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de un locuitor a fost de 4 ore și 45 minute/lună, respectiv de 20 SMS-uri/lună
  • În funcție de numărul de cartele SIM active la jumătatea anului, grupul Orange avea o cotă de piață de 39%, Vodafone 29%, iar RCS&RDS 19%

Televiziune

  • Numărul abonaților la servicii TV se menține la valoarea de 7,8 milioane
  • Se menține preferința utilizatorilor de a migra către serviciile de retransmisie prin cablu (+2%, până la 6,4 milioane abonați) în defavoarea serviciilor prin satelit/DTH (-11%, până la un total de 1,3 milioane)
  • În funcție de numărul total de abonați de la jumătatea anului 2022, RCS&RDS avea o cotă de piață de 67%, grupul Orange 15%, Vodafone 11%

Venituri din sectorul telecom

  • Veniturile din sectorul telecom au înregistrat o scădere de 3% în prima jumătate a anului 2022, totalizând 8,38 miliarde de lei (1,69 miliarde de euro)
  • Internetul fix și mobil a generat 35% din totalul veniturilor, telefonia mobilă 33%, retransmisia programelor TV 15%, telefonia fixă 9%, iar celelalte tipuri de reţele/servicii 8%
  • În funcție de veniturile obținute din comunicaţii electronice, primii 3 furnizori erau: grupul Orange (40%), Vodafone (24%) și RCS&RDS (23%)

Raportul de date statistice

Raportul de date statistice privind piața de comunicații electronice din România pentru semestrul I 2022 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligația de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013 și este disponibil aici.