Evenimente

ANCOM deschide expoziţia de echipamente telecom la Iaşi

Din data de 19 ianuarie 2012 până la data de 24 februarie2012, expoziţia niversară cu ocazia împlinirii a 20 de ani de administrare modernă a spectrului radio în România se mută la Alexandria, judeţul Teleorman.

 

Preşedintele ANCOM Cătălin Marinescu a deschis astăzi la Iaşi expoziţia aniversară cu ocazia împlinirii a 20 de ani de administrare modernă a spectrului radio în România. Expoziţia prezintă publicului o serie de echipamente de comunicaţii, documente şi diverse materiale care ilustrează modul în care au evoluat comunicaţiile româneşti de-a lungul vremii. Printre exponate se numără modele ale ultimelor aparate telefonice de ebonită produse în ţara noastră, aparate telefonice folosite pe câmpul de luptă din al Doilea Război Mondial, primele aparate de măsurare a frecvenţelor folosite de experţii Autorităţii, precum şi modele de telefoane mobile din ofertele primilor operatori de servicii de telefonie mobilă de pe teritoriul României, dar şi o colecţie impresionantă de timbre ce ilustrează evoluţia sectorului telecomunicaţiilor.

Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 31 ianuarie 2012, de luni până duminică între orele 08:00 şi 20:00, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Sala Paşilor Pierduţi, Bvd. Carol I, nr. 11, Iaşi, începând de astăzi, ora 11:00. Intrarea este gratuită.