Comunicate de presă

ANCOM propune viziunea strategică pentru comunicațiile digitale din 2020

18.05.2016

 

”Dacă v-ar fi spus cineva īn 2007, cānd am intrat īn UE, că īși dorește ca īn cāțiva ani să avem cele mai performante rețele fixe de pe continent, i-ați fi spus probabil că visează. Acum, avem cele mai performante rețele fixe din Europa, cu cea mai largă răspāndire din Europa și la cele mai mici prețuri din Europa. Și cu toate acestea, continuăm să ne batem pe ultimele locuri la conectivitate, la utilizarea internetului. Deși competențele noastre pe conectivitate sunt limitate, putem acționa indirect. Concurența servește cel mai bine utilizatorii, iar creșterea conectivității nu se poate face la prețuri mari. De aceea, operatorii trebuie să fie cāt mai eficienți posibil. Iată trei elemente de viziune strategică a ANCOM, pe care le consultăm azi”, a declarat Cătălin Marinescu, președintele ANCOM cu ocazia celei de-a 20-a ediții a expo-conferinței “Ziua Comunicațiilor”, unde ANCOM a lansat īn consultare publică proiectul documentului de poziție ”Strategia ANCOM pentru comunicațiile digitale 2020”.

 Ce cuprinde Strategia?

Documentul supus consultării publice conține o analiză-diagnostic a situației actuale īn sectorul comunicațiilor, īnsoțită de o trecere īn revistă a perspectivelor și tendințelor de viitor. Pe baza acestor elemente sunt formulate prioritățile strategice și propuse principalele direcții de acțiune ale ANCOM pentru următorii 5 ani.

 

Analiza strategică urmează adoptării īn 2015 a unor politici și strategii sectoriale importante pe plan național și european, vine īn contextul intrării īn vigoare a Regulamentului UE privind internetul deschis și eliminarea roamingului īn Europa și se desfășoară odată cu dezbaterile privind revizuirea cadrului european de reglementare a comunicațiilor și cu transpunerea īn Romānia și aplicarea īn practică a măsurilor privind reducerea costurilor rețelelor de bandă largă.

 Situația actuală

Analiza-diagnostic pe teme strategice a ANCOM arată că piața romānească de comunicații are un profil concurențial bazat īn continuare pe infrastructuri, pe rețele performante aflate īn expansiune puternică (rețelele mobile LTE) sau modestă (rețelele fixe). Pe fondul unor tarife competitive, consumul de telefonie mobilă și internet fix īnregistrează valori consistente, īn timp ce alte servicii, precum internetul mobil, se află īn plin avānt. Creșterea bazată pe dezvoltare tehnologică a performanțelor rețelelor nu s-a epuizat, iar măsuri pentru stimularea partajului activelor și facilitarea accesului la infrastructurile existente vor alimenta creșterea performanțelor și extinderea rețelelor cu investiții mai mici.

Cu toate acestea, utilizarea serviciilor de acces la internet, īn special īn afara zonelor dens populate, este o problemă serioasă. Deficitul de conectivitate este mare și īn creștere față de media UE pe anumite segmente. Cheltuielile cu telecomunicațiile au o pondere mare īn bugetele gospodăriilor.

 Cum e probabil să arate viitorul?

  • cererea de servicii digitale va rămāne neuniformă și eterogenă īn Romānia, vom avea utilizatori care consumă din ce īn ce mai mult pe tot mai multe aparate conectate, dar și non-utilizatori;
  • creșterea extensivă a internetului mobil, bazată pe creșterea numărului de utilizatori și extinderea zonei de acoperire, va deveni intensivă, bazată pe creșterea traficului odată cu reducerea tarifelor și cu īmbunătățirea calității conexiunilor;
  • frontierele dintre serviciile de comunicații electronice tradiționale și serviciile online („aplicații”) se vor estompa, pe măsura migrării serviciilor īn online;
  • colaborările concurențiale īntre operatori vor fi tot mai frecvente și sub forme tot mai avansate și mai flexibile;
  • operatorii de comunicații vor integra afaceri și īn alte domenii, care permit exploatarea avantajelor de pe piața comunicațiilor și creșterea organică a afacerilor (servicii financiare, distribuție energie, conținut audiovizual, servicii online, etc.);
  • proliferarea platformelor online pentru furnizarea aplicațiilor și serviciilor viitorului va ascuți concurența cu furnizorii tradiționali de rețele.   

Prioritățile ANCOM pentru viitor

Prioritățile strategice identificate de analiza ANCOM sunt: promovarea competitivității rețelelor, maximizarea disponibilității serviciilor și capitalizarea beneficiilor rețelelor IP. Pentru materializarea acestora, ANCOM a identificat o multitudine de inițiative grupate īn 13 direcții  de acțiune, formulate și discutate īn documentul supus consultării.

Printre principalele direcții de acțiune ale Autorității se regăsesc reglementarea simetrică a accesului la rețele și adaptarea la rețele tot mai partajate, garantarea neutralității rețelelor (Net Neutrality), interconectare IP pentru servicii de voce, stimularea cererii de servicii, īmbunătățirea proceselor de licențiere și a planificării și utilizării spectrului.

Strategia ANCOM pentru comunicații digitale 2020 poate fi consultată aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri pānă la data de 19.06.2016, prin e-mail la adresa consultare@ancom.org.ro, prin fax la numărul +40 372 845 402, prin poștă pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti) sau direct la registratură.