Comunicate de presă

ANCOM organizează o nouă licitație pentru televiziunea digitală terestră

18.03.2015

 
Astăzi, 18 martie 2015, Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare īn Comunicaţii (ANCOM) lansează o nouă licitație pentru alocarea celor două multiplexuri naționale, 31 de multiplexuri regionale și 19 multiplexuri locale de televiziune digitală terestră nealocate īn procedurile anterioare.
Pentru a putea participa la licitație, cei interesați trebuie să achiziţioneze caietul de sarcini al cărui preţ este de 4.000 de lei. Caietul de sarcini, care poate fi consultat pe site-ul ANCOM, poate fi cumpărat īncepānd cu data de 18 martie 2015 de la sediul ANCOM din Bucureşti, Sector 3, Str. Delea Nouă nr. 2, sau, la solicitarea achizitorului, transmis īn format material sau electronic, pe baza documentului justificativ prin care se confirmă plata contravalorii caietului de sarcini și a īmputernicirii, īn original, a persoanei delegate să īl ridice. Caietul de sarcini poate fi ridicat de luni pānă joi īntre orele 09:00 şi 16:00 şi vineri īntre orele 09:00 şi 14:00.
Condiţiile de admitere īn licitaţie rămān nemodificate faţă de licitaţia anterioară organizată pentru acordarea multiplexurilor regionale şi locale. Astfel, candidatul trebuie să fie persoană juridică (societate comercială) romānă sau străină, să fi depus toate documentele prevăzute īn mod complet şi corect, iar durata de funcţionare prevăzută īn actul constitutiv să fie de cel puțin 10 ani de la data intrării īn vigoare a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio. Ȋn situația īn care candidatul depune ofertă pentru multiplexurile naționale, cifra de afaceri medie pe ultimii 3 ani sau pe perioada scursă de la īnfiinţare, dacă aceasta este mai scurtă de 3 ani, trebuie să fie de minimum 2.000.000 euro. Nu pot participa la licitație mai multe companii care fac parte din același grup.
Așa cum a fost stabilit prin strategia privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră aprobată de guvernul Romāniei, alocarea multiplexurilor se face prin procedură de selecţie competitivă. Aceasta presupune ca fiecare ofertant să depună o ofertă iniţială prin care să indice categoriile şi numărul de multiplexuri pe care doreşte să le achiziționeze. Īn funcție de existența sau nu a unei cereri mai mari decāt oferta, licitația poate continua cu runde primare pentru multiplexurile unde cererea depășește oferta, pentru celelalte categorii desemnarea cāştigătorilor făcāndu-se pe baza ofertei iniţiale. După ce se stabilesc cāștigătorii și prețurile pentru fiecare multiplex solicitat, licitația poate continua cu o rundă de alocare īn care multiplexurile vor fi repartizate ofertanţilor cāştigători pe baza sumelor suplimentare pe care aceştia vor fi dispuși să le plătească pentru a obţine o anumită alocare a frecvenţelor.
Data limită de primire a candidaturilor este 22 aprilie 2015, după care, īn data de 24 aprilie 2015, Autoritatea va anunța candidații calificați īn etapele ulterioare ale procedurii de selecţie. Primele oferte cāștigătoare vor fi cunoscute īn data de 5 mai 2015 și ANCOM va anunța apoi dacă se impune organizarea etapei de licitaţie pentru anumite categorii.
Taxa minimă de licenţă, care reprezintă preţul de pornire īn cadrul licitației pentru fiecare din cele două multiplexuri naționale, este de 300.000 euro, iar pentru multiplexurile regionale și locale aceasta variază īntre 1.000 pentru un multiplex alocat la nivelul unei localităţi care nu este reşedinţă de judeţ și 10.000 euro pentru un multiplex alocat la nivelul unui judeţ din categoria E, conform clasificării din caietul de sarcini. Taxele de licență au fost stabilite de către Guvern īn luna februarie 2014.
Prin intermediul fiecărui multiplex național se vor putea furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul īntregii țări, īn timp ce multiplexurile regionale și locale vor acoperi fiecare cāte o anumită zonă de alocare ce poate fi echivalentă cu un județ, respectiv o localitate. Toate aceste multiplexuri se acordă pentru o perioadă de 10 ani.
Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmisede la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizānd modulaţie digitală īn limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă.
Documentaţia licitaţiei poate fi accesată pe pagina de internet a ANCOM, aici.
Informații suplimentare:
Īn luna iunie 2014 s-a finalizat prima licitație pentru acordarea multiplexurilor digitale naționale īn urma căreia au fost alocate trei multiplexuri naționale către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., compania cāștigānd multiplexul acordat condiționat „free to air” şi alte două multiplexuri din banda UHF contra sumei de 1.020.002 €, reprezentānd taxă de licenţă.
Alte nouă multiplexuri digitale regionale au fost adjudecate īn urma unei licitații ce s-a finalizat īn luna februarie 2015. Companiile cāștigătoare au fost: Regal - care şi-a adjudecat 1 multiplex regional (Rāmnicu Vālcea) pentru suma de 8.010 euro, Cargo Sped - care a cāștigat 1 multiplex regional (Sibiu) pentru care va achita suma de 8.001 euro, 2K Telecom - care şi-a adjudecat 5 multiplexuri regionale (4 īn Bucureşti şi unul īn Ploieşti) pentru care va achita suma de 52.000 euro, compania Radio M Plus - care a obținut 1 multiplex regional (Iaşi), contra unei sume de 10.000 euro și Digital Video Broadcast - care şi-a adjudecat 1 multiplex regional (Satu Mare) pentru suma de 8.000 euro.