Printeaza Pagina

Tarifele orientative pentru accesul la stalpii operatorilor de retea, in consultare publica

27.09.2021

 

„Pentru a stimula dezvoltarea rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructura fizica necesare susținerii acestora, lansam astazi în consultare publica proiectul de decizie privind tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea. Tarifele orientative ce au fost determinate de Autoritate pe baza principiilor prevazute în Legea infrastructurii, în urma raspunsurilor primite din partea operatorilor de rețea și conform reglementarilor relevante din legislația speciala din domeniul energiei, reprezinta un reper de care trebuie sa se țina cont în cel mai înalt grad în procesul de negociere a contractelor, orice îndepartare de la acestea necesitând o justificare adecvata”, a declarat vicepreședintele Eduard LOVIN.

ANCOM a identificat principalii operatori de rețea care dețin în proprietate, administrare sau concesiune stâlpi care sunt/ar putea fi utilizați de catre furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pentru instalarea de rețele publice de comunicații electronice și a calculat tarife de acces pentru categoriile de operatori de rețea distribuitori de energie electrica, respectiv operatori ai serviciului public de transport local (troleu și/sau tramvai).

Modalitatea de stabilire a tarifelor

Pentru aceste categorii de operatori de rețea au fost aplicate chestionare specifice, în doua etape în ultimul trimestru al anului 2020. Tarifele orientative propuse pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea au fost calculate luând în considerare principii si metodologii de orientare pe costuri, conforme cu practica europeana în materia calculatiei costurilor - principiul cauzalitații costurilor, principiul obiectivitatii și principiul proportionalitatii. Au fost avute în vedere costurile asociate furnizarii serviciului de acces la infrastructura, respectiv costurile cu investitiile în infrastructura realizate de operatorul de rețea, costurile operaționale aferente infrastructurii fizice la care este acordat accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice, cât și evaluarea impactului accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorului de rețea și îmbunatațirile aduse infrastructurii fizice de catre furnizorul de rețele de comunicații electronice, în masura în care acestea aduc beneficii și operatorului de rețea, pentru fiecare dintre categoriile de operatori de rețea identificate.

Accesul la stâlpii operatorilor de rețea este cel mai frecvent întâlnit tip de acces la infrastructura fizica, iar tarifele de acces la stâlpii unui operator de rețea fac deja obiectul unor litigii deschise la ANCOM de furnizori de rețele publice de comunicații electronice, nemulțumiți de majorarea tarifelor pentru accesul la stâlpii unor operatori de rețea, a caror activitate principala este de distribuire a energiei electrice.

Tarifele orientative propuse de ANCOM

Pentru accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizica constând în stâlpii deținuți în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii de distribuție a energiei electrice, sunt propuse urmatoarele tarife orientative:

a) 1,84 lei/stâlp/circuit (cablu)/luna, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice

aeriene de joasa tensiune;

b) 3,46 lei/stâlp/circuit (cablu)/luna, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice aeriene de medie tensiune;

c) 22,62 lei/km/circuit (cablu)/luna, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice aeriene de înalta tensiune.

Tariful orientativ propus pentru accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizica constând în stâlpii deținuți în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii serviciului public de transport local este de 7,44 lei/stâlp/circuit (cablu)/luna. 

Tarifele nu conțin TVA.

Atribuții ANCOM

Conform atribuțiilor conferite de Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor masuri pentru reducerea costului instalarii rețelelor de comunicații electronice, ANCOM stabilește tarifele orientative pentru accesul la infrastructura operatorilor de rețea pentru anumite tipuri de infrastructura fizica pentru a evita apariția unor litigii între operatorii de rețea și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice care solicita/beneficiaza de acces la infrastructura fizica a acestora.

Operatorul de rețea definește orice operator economic autorizat sa furnizeze rețele de comunicații electronice, sau care deține în proprietate, administrare sau concesiune o infrastructura fizica destinata instalarii de rețele de comunicații electronice ori producerii, transportului sau distribuției, energiei electrice, inclusiv iluminatul public, gazelor naturale, energiei termice și apei, inclusiv evacuarea sau tratarea apelor uzate și sistemele de canalizare și de drenare. De asemenea, este operator de rețea și operatorul economic care deține în proprietate, administrare sau concesiune o infrastructura fizica prin utilizarea careia se furnizeaza servicii de transport, cum ar fi, dar fara a se limita la acestea, infrastructura fizica de transport a cailor ferate, drumurile, porturile și aeroporturile.

Procesul de consultare publica

Proiectul de decizie privind tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pâna la data de 27.10.2021, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.