Printeaza Pagina

Desi Brexit-ul are loc, ”Roam like at home” si restul reglementarilor europene privind apelurile si SMS-urile continua sa se aplice in Marea Britanie, cel putin pana la sfarsitul anului

30.01.2020

„Cu toate ca Brexit-ul are loc, românii vor continua sa beneficieze de roaming la tarife naționale în Marea Britanie, precum și de plafoanele tarifare aplicabile la nivel european pentru apelurile și SMS-urile transmise din România catre numerele de telefon din Marea Britanie, pâna, cel puțin, la 31 decembrie 2020. Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Acordul Brexit) prevede o perioada de tranziție pâna la finalul anului, în care cele mai multe dintre reglementarile europene continua sa se aplice în relațiile dintre cele doua parți. Negocierile ulterioare dintre Uniunea Europeana și Marea Britanie vor stabili ce se întâmpla dupa 31 decembrie 2020”, a declarat Eduard LOVIN, vicepresedintele ANCOM.
 
Comunicațiile electronice în și cu Marea Britanie în anul 2020
 

Acordul Brexit prevede o perioada de tranziție, pâna la data de 31 decembrie 2020, în care cea mai mare parte a legislației europene continua sa se aplice în relația cu Marea Britanie. Sunt incluse în acest sens regulamentul european „Roam like at home” și cel referitor la plafoanele tarifare pentru apelurile și SMS-urile în interiorul Spațiului Economic European (SEE, din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein). În acest context, utilizatorii români care calatoresc ocazional în Marea Britanie vor beneficia, cel puțin pâna la 31 decembrie 2020, de roaming la tarife naționale („Roam like at home”), deși de la 1 februarie 2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene. Totodata, utilizatorii (persoane fizice) aflați pe teritoriul țarii noastre care transmit apeluri sau SMS-uri catre numere de telefon din Marea Britanie vor beneficia, cel puțin pâna la 31 decembrie 2020, de plafoanele tarifare aplicabile în interiorul SEE (0,19 Euro/minut, fara TVA, și 0,06 Euro/SMS, fara TVA). Reamintim ca plafoanele anterior menționate se aplica doar apelurilor și SMS-urilor care sunt tarifate în funcție de consumul efectiv, nu și celor incluse în abonamente/(extra)opțiuni.

 

 

Teritoriile britanice unde nu se aplica reglementarile europene

 

Reglementarile europene vizeaza, cel puțin pâna la 31 decembrie 2020, numai teritoriul propriu-zis, european, al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv pe cel al Gibraltarului.

Reglementarile europene nu vizeaza:

  • teritoriile britanice de peste mari, în afara Gibraltarului: Anguilla, insulele Bermuda, teritoriul antarctic britanic, insulele Virgine Britanice, teritoriul britanic din Oceanul Indian, insulele Falkland, insulele Cayman, Montserrat, insulele Pitcairn, Henderson, Duci și Oeno, Sfânta Elena (insulele Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha), Akrotiri și Dhekelia, Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud, insulele Turks și Caicos
  • dependențele coroanei britanice: insulele Anglo-Normande (Guernsey și Jersey) și insula Man   
 
Alte informații utile
 
În prezent, orice furnizor poate stabili anumite condiții de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politica de utilizare rezonabila) pentru a preveni folosirea abuziva sau anormala a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru calatorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE. Politica de utilizare rezonabila definita de furnizori trebuie sa respecte limitele prevazute de reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene. Dupa epuizarea beneficiilor naționale incluse, se aplica tarifele din România. Mai precis, se aplica tarifele în afara propriei rețele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel național. Pe site-ul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, se poate afla volumul de date ce poate fi consumat în roaming fara costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, daca se aplica o limita pentru utilizarea rezonabila.
Operatorii mobili pot oferi, însa, și planuri tarifare (abonamente ori cartele preplatite) fara acces la servicii în roaming. Acestea sunt destinate celor care nu doresc sa utilizeze serviciile de telefonie sau date mobile atunci când calatoresc în afara României, preferând sa beneficieze de mai multe resurse naționale la prețuri avantajoase. Daca doresc sa calatoreasca în afara țarii, înainte de a alege o oferta, fie ca este vorba de o opțiune sau de un nou abonament, utilizatorii trebuie sa verifice daca aceasta include serviciul de roaming.