Printeaza Pagina

ANCOM propune prelungirea cu un an a licenţei de utilizare a frecvenţelor radio în banda de 450 MHz a Telemobil

08.03.2012

 

ANCOM a supus astăzi consultării publice un proiect de hotărâre a Guvernului pentru stabilirea taxei de licenţă aferente prelungirii cu un an, până la data de 24 martie 2013, a licenţei deţinute de Telemobil în banda 450 MHz. ANCOM propune ca, pentru prelungirea licenţei, Telemobil să achite către bugetul de stat o taxă de licenţă în valoare de 1 milion de euro, valoare proporţională cu suma plătită la obţinerea licenţei, calculată de ANCOM pe baza indexării valorii istorice a licenţei.

 

Prelungirea licenţei se face la solicitarea operatorului, iar după expirarea acesteia, ANCOM va evalua oportunitatea scoaterii la licitaţie a spectrului eliberat, în funcţie de interesul industriei de comunicaţii electronice.

 

Dreptul de utilizare a fost acordat companiei Telemobil în anul 1992, iar în anul 2001 acesta a lansat servicii de telefonie mobilă în această frecvenţă utilizând tehnologia CDMA.

 

În cursul anului 2009, societatea comercială Cosmote Mobile Telecommunications S.A., cu sediul în Grecia, în calitate de achizitor şi societăţile comerciale Zapp (România) B.V. şi Saudi Oger Ltd., în calitate de vânzători, au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor deţinute de către vânzători la Telemobil. Până în acest moment societatea şi-a păstrat personalitatea juridică proprie, funcţionează ca entitate separată cu clienţi proprii, contracte de interconectare semnate în nume propriu, licenţe de utilizare a frecvenţelor radio şi de numerotaţie proprii.

 

Documentul poate fi consultat aici.