Printeaza Pagina

ANCOM propune modificări în reglementarea activității radioamatorilor

 09.12.2021

 

ANCOM supune consultării publice noi reguli în reglementarea activității radioamatorilor, urmărind revizuirea legislaţiei secundare de specialitate din domeniu, precum și punerea în acord a acesteia cu evoluția reglementărilor naționale și internaționale. De asemenea, se propune ca persoanele interesate să poată depune și ridica în format electronic mai multe documente necesare autorizării activității lor. Proiectul de decizie privind modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 245/2017 privind reglementarea serviciului de amator poate fi accesat aici.

Modificări propuse de proiectul de decizie 

ANCOM propune ca persoanele interesate să aibă posibilitatea de a depune și de a ridica în format electronic documentele necesare în procesul de autorizare și certificare în serviciul de amator și amator prin satelit, respectiv eliberarea autorizațiilor de radioamator, a autorizațiilor de stație repetoare și de radiobaliză și a certificatelor de radioamator. Aceste modificări au avut în vedere evoluția tehnologică și necesitatea digitalizării procedurilor, ținând cont și de actualul context sanitar.

O altă modificare vizează introducerea unei reguli de deducere a indicativului unei stații repetoare sau de radiobaliză din indicativul radioamatorului proprietar al stației respective. Această măsură are drept scop identificarea mai facilă a titularului de autorizație pentru stația repetoare sau de radiobaliză, precum și protejarea indicativelor scurte ce urmează să fie dedicate pentru situații speciale, inclusiv cele de urgență, luând în considerare dimensiunea limitată a acestei resurse.

De asemenea, sunt introduse două noi obligații pentru titularii autorizațiilor de radioamator pentru stații repetoare la utilizarea stațiilor radio în situații de urgență. Astfel, aceștia vor trebui să se asigure că stația repetoare va avea cel puțin un canal de urgență care să poată prelua neîngrădit comunicațiile de urgență și, totodată, să asigure înregistrarea legăturilor desfășurate pe canalele de urgență în regim automat pe stația repetoare, cu păstrarea copiilor de trafic timp de 1 an de zile.

Radiocomunicațiile în serviciul amator

Radiocomunicațiile în serviciul de amator și amator prin satelit cuprind toate tipurile de radiocomunicații civile care funcționează în benzile de frecvențe radio cu statut neguvernamental sau statut partajat (guvernamental/neguvernamental) atribuite serviciilor de amator și amator prin satelit conform Tabelului național de atribuire a benzilor de frecvențe (TNABF) aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 376/2020 privind aprobarea Tabelului național de atribuire a benzilor de frecvențe radio.

Activitatea în serviciul de amator și amator prin satelit constă în utilizarea undelor radio în scop personal prin elemente proprii de emisie-recepție. În acest fel, radioamatorii din întreaga lume pot comunica liber prin intermediul stațiilor radio în funcție de benzile de frecvențe atribuite în acest scop. Radioamatorismul nu este practicat în scopuri politice sau economice, ci doar în scop personal și fără niciun interes pecuniar, având ca scop autoinstruirea, intercomunicarea și investigațiile tehnice efectuate de radioamatori. Această activitate este recunoscută pe plan internațional la nivelul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), principalul organism de reprezentare al radioamatorismului fiind Uniunea Internațională a Radioamatorilor (IARU), membru de sector al UIT.

Procesul de consultare publică

Proiectul de decizie poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 17.01.2022,  pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, Bucureşti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.