Printeaza Pagina

ANCOM a găzduit cea de-a treia reuniune a grupului regional CEE Regional Working Group

09.05.2013

 

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a găzduit astăzi, 9 mai 2013, la Bucureşti, întâlnirea Grupului regional de lucru pentru Europa Centrală şi de Est, cu tema Experienţe în derularea licitaţiilor de spectru.
În prezenţa reprezentantului Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), Joaquin Restrepo, Şef de Divizie în cadrul Biroului de Radiocomunicaţii al UIT, statele participante la reuniune – Albania, Croaţia, Moldova, România, Serbia, Ucraina şi Ungaria – au dezbătut un subiect de actualitate şi importanţă pentru agenda organismelor de reglementare la nivel european şi internaţional – planificarea, organizarea şi derularea licitaţiilor de spectru pentru comunicaţii mobile. Dată fiind complexitatea unei astfel de proceduri, membrii Grupului regional de lucru pentru Europa Centrală şi de Est (CEERWG) s-au  întrunit la Bucureşti pentru un schimb de experienţă pe marginea acestui subiect, cu accent asupra principalelor dificultăţi întâmpinate şi a lecţiilor învăţate.
În urma finalizării cu succes a licitaţiei de spectru din România, primele două sesiuni ale evenimentului au fost dedicate prezentării detaliate a pregătirii, organizării şi desfăşurării acestei licitaţii, de la documentele pregătite de ANCOM, paşii urmaţi pentru asigurarea competiţiei corecte prin stabilirea preţurilor de pornire şi limitarea cantităţii de spectru ce putea fi achiziţionată de către fiecare participant la licitaţie, precum şi prin stabilirea unor obligaţii specifice legate de acoperire – roaming naţional, găzduirea operatorilor de reţele virtuale (MVNO) – până la acele detalii tehnice, juridice şi logistice care au contribuit la succesul licitaţiei organizate de ANCOM.    
Cea de-a treia sesiune a evenimentului, desfăşurată sub forma unei mese rotunde, a fost dedicată discutării experienţelor şi planurilor membrilor participanţi privind acordarea drepturilor de utilizare a resurselor de spectru, a stadiului atribuirii Dividendului Digital în regiune, dar şi a propunerilor de colaborare regională.
Reprezentantul UIT a subliniat faptul că suma de bani obţinută în urma licitaţiei nu ar trebui să fie unicul obiectiv în organizarea unei licitaţii de spectru sau cel mai important criteriu de evaluare a succesului său. În schimb, o atenţie importantă ar trebui să fie acordată impactului asupra reducerii decalajului digital şi dezvoltării pieţei.
Aceasta este cea de-a treia reuniune a Grupului regional de lucru pentru Europa Centrală şi de Est, prin care sunt continuate demersurile privind coordonarea utilizării spectrului în regiunea noastră. Grupul a fost înfiinţat în martie 2011, la iniţiativa ANCOM, şi reuneşte 12 ţări din regiune în scopul armonizării utilizării benzii dividendului digital, precum şi al cooperării regionale, schimbului de experienţă în regiune şi promovării intereselor regiunii.
Membrii fondatori ai grupului de lucru sunt autorităţile de reglementare din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria.

Mai multe informaţii despre eveniment pot fi accesate aici.