Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

ANCOM încheie seria Reuniunilor Regionale din 2012 la Timişoara

28.06.2012

 
Joi, 28 iunie 2012, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au prezentat la Timişoara, în cadrul unei întâlniri cu industria de comunicaţii electronice, noile prevederi ale cadrului legislativ din domeniu, modul în care acestea afectează relaţia furnizor-utilizator final şi date privind activitatea de control a Autorităţii. Întâlnirea de la Timişoara este ultima dintr-o serie de nouă astfel de întâlniri prin care reprezentanţii Autorităţii s-au aflat în dialog direct cu peste 800 de furnizori de servicii şi reţele de comunicaţii electronice din toată ţara. Astfel, Autoritatea a încheiat seria „Reuniunilor Regionale ale ANCOM” organizate în anul 2012 cu scopul informării furnizorilor din domeniu cu privire la modificările pe care noul cadru legislativ le aduce, pentru ca aceştia să îşi desfăşoare activitatea în legalitate şi să asigure un nivel ridicat de transparenţă în relaţia cu utilizatorii.

În urma întâlnirilor, furnizorii au adus în centrul discuţiilor problemele cu care se confruntă în activitatea curentă şi, nu în ultimul rând, au venit cu sugestii în vederea unei colaborări mai bune cu Autoritatea. Cele mai importante aspecte şi probleme semnalate în discuţiile purtate de reprezentanţii ANCOM cu furnizorii de servicii şi reţele de comunicaţii electronice au vizat contractele încheiate cu utilizatorii finali, securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, probleme privind interferenţele care apar în zonele de frontieră, precum şi discuţii privind legea infrastructurii.

Tot cu această ocazie, reprezentanţii ANCOM au prezentat şi modificările aduse deciziei privind condiţiile de portare a numerelor de telefon, date privind portabilitatea precum şi informaţii privind activitatea de control a Autorităţii.

De la lansarea serviciului de portabilitate, la sfârşitul anului 2008, şi până la data de 31 mai 2012 au fost portate 778.928 de numere, din care 530.853 sunt numere de telefonie mobilă, 248.075 sunt numere de telefonie fixă (din care 233.374 numere geografice de telefonie fixă şi 14.701 numere independente de locaţie - pentru telefonie fixă). Furnizorii de telefonie mobilă care au primit cele mai multe numere prin portare sunt: Vodafone (181.522); Cosmote (176.875); Orange (166.823); RCS&RDS (4.909) şi Telemobil (719). În ceea ce îi priveşte pe furnizorii de telefonie fixă, cele mai multe numere portate au fost câştigate de UPC (70.193); RCS&RDS (65.400); Orange (46.599); Vodafone (42.808).şi Romtelecom (11.744).

În ceea ce priveşte acţiunile de control ale Autorităţii, de la începutul anului şi până la data de 31 mai 2012, ANCOM a efectuat 2.514 de controale, aplicând 29 de notificări,  67 de avertismente şi 13 amenzi în valoare totală de 109.000 lei.

 

Astfel, în urma raportărilor interne ale direcţiilor regionale ale ANCOM, o treime din numărul total de acţiuni de control, 845, au vizat furnizorii de comunicaţii electronice8 controale la furnizorii de internet, 833 la furnizorii de telefonie şi 4 la furnizorii de servicii de retransmisie a programelor audiovizuale liniare. În urma acestor controale, ANCOM a transmis 23 de notificări, fiind aplicate un număr de 10 avertismente şi o amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei. În acelaşi timp, 169 de acţiuni de control au vizat producătorii, importatorii şi distribuitorii de echipamente radio şi echipamente terminale de telecomunicaţii. Aproximativ 30% din totalul de 2.514 de acţiuni de control (767 controale), au fost efectuate la titularii de licenţe de utilizare a frecvenţelor radioelectrice – 756 la furnizorii servicii de radiocomunicaţii şi 11 la furnizorii de radio şi televiziune. În urma acestor acţiuni de control ANCOM a transmis 6 notificări, 23 avertismente şi a aplicat 4 amenzi în valoare de 2.000 lei.

 

În acelaşi timp, 29% din controalele efectuate au vizat furnizorii de servicii poştale. Din totalul de 733 de controale efectuate la furnizorii de servicii poştale, 342 au vizat furnizorul de serviciu universal din domeniul serviciilor poştale – Compania Naţională Poşta Română - căreia i s-au aplicat 17 avertismente. ANCOM a transmis furnizorilor de servicii poştale care nu au respectat prevederile legale 17 avertismente şi a aplicat 8 amenzi în valoare de 102.000 lei.

 

Prezentările susţinute în cadrul Reuniunilor regionale, ediţia 2012, sunt disponibile aici.