Comunicate de presă

ANC lanseaza spre consultare doua proiecte de decizie privind serviciile postale

27.11.2008


Astazi, 27 noiembrie 2008, ANC supune consultarii publice proiectul de decizie pentru modificarea si completarea Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare īn Comunicatii nr. 88/2004 privind desemnarea furnizorului de serviciu universal īn domeniul serviciilor postale si un proiect de decizie privind raportarea unor date statistice de catre furnizorii de servicii postale.

 

Modificarile si completarile propuse īn primul proiect vizeaza includerea serviciului de publicitate prin posta printre serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul desemnat are obligatia de a le furniza pe īntreg teritoriul Romāniei.

 

Desi ANC a anuntat ca intentioneaza sa desemneze un furnizor de serviciu universal pentru furnizarea serviciului de publicitate prin posta, niciun furnizor nu si-a aratat disponibilitatea īn acest sens. Din acest motiv, ANC a decis sa desemneze din oficiu CNPR ca furnizor de servicii de publicitate prin posta, pentru ca aceasta detine īn prezent reteaua postala cu cel mai mare grad de acoperire la nivel national, fiind astfel īn masura sa īndeplineasca cerintele legate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, asigurānd astfel respectarea dreptului utilizatorilor de acces la serviciul universal. Totodata, CNPR beneficiaza de peste 4 ani de experienta īn furnizarea serviciilor postale incluse īn sfera serviciului universal. Astfel, CNPR va avea obligatia de a furniza pāna la data de 25 aprilie 2009, pe īntreg teritoriul Romāniei, toate serviciile postale din sfera serviciului universal pentru care a fost desemnat anterior, precum si serviciul de publicitate prin posta.

 

Includerea īn sfera serviciului universal a trimiterilor de publicitate prin posta si desemnarea CNPR ca furnizor de serviciu universal nu ofera CNPR dreptul exclusiv de a furniza aceste servicii, alti furnizori de servicii postale putānd si ei sa opereze pe acest segment. Īn calitate de furnizor de serviciu universal īnsa, CNPR va fi obligata sa livreze publicitatea prin posta pe īntreg teritoriul Romāniei, la acelasi tarif, care va fi fundamentat pe costuri si aprobat de ANC.

 

Īn anul 2007, au fost procesate peste 63 de milioane de trimiteri de  publicitate prin posta de catre cei 8 furnizori activi pe acest segment. Trimiterile de publicitate prin posta au īnregistrat īn anul 2007 o crestere cu 44% fata de anul 2006, reprezentānd aproximativ 20% din totalul de trimiteri aferente postei de scrisori.

 

De asemenea, prin proiectul de decizie supus consultarii, ANC propune extinderea, pāna la data de 25 aprilie 2009, a termenului pāna la care CNPR detine dreptul exclusiv de a presta anumite servicii postale avānd ca obiect trimiteri de corespondenta, indiferent daca livrarea acestora este accelerata sau nu, a caror greutate este mai mica de 50 g si al caror tarif este mai mic de 1,2 lei. Aceasta propunere este īn conformitate cu decizia Parlamentului European de a extinde posibilitatea de a rezerva anumite categorii de servicii postale furnizorului de serviciu universal, pāna la 31 decembrie 2012, īn cazul Romāniei si are ca scop finantarea costului net generat de furnizarea serviciilor incluse īn sfera serviciului universal.

 

Cel de-al doilea proiect de decizie īsi propune revizuirea si armonizarea modalitatii de raportare a datelor statistice de catre furnizorii de servicii postale cu noua clasificare a serviciilor postale. Īntrucāt sfera serviciului universal a fost largita, prin includerea serviciului de publicitate prin posta, si au fost strict determinate serviciile care nu fac parte din aceasta precum serviciile "Ramburs", "Schimbare destinatie", "Livrare speciala", "Confirmare de primire" si "Express" este necesara adoptarea unei decizii, care sa prevada obligatia furnizorilor de servicii postale de a transmite informatii cu privire la serviciile postale oferite īn prezent.

 

Proiectele deciziilor pot fi consultate pe pagina de internet a ANC, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pāna la data de 08.12.2008, pe adresa sediului central al ANC (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, Bucuresti), direct la registratura sau prin intermediul departamentelor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@anrcti.ro.