Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

ANCOM a adoptat planul de acțiuni pentru anul 2021

 04.02.2021

 

Conform planului de acțiuni adoptat pentru 2021, principalele prioritați ale ANCOM pentru acest an vizeaza transpunerea în legislația secundara a prevederilor Codului european al comunicațiilor electronice, organizarea licitației de spectru pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor în benzile pentru furnizarea de rețele publice și servicii de comunicații electronice de banda larga, derularea proiectelor legate de Legea infrastructurii și revizuirea cadrului legislativ secundar aplicabil pieței serviciilor de comunicații electronice și serviciilor poștale.

Transpunerea Codului Comunicațiilor

Planul de acțiuni pentru anul acesta al Autoritații include activitați legate de actualizarea cadrului legislativ de nivel secundar, dupa transpunerea în legislația primara a prevederilor Directivei privind instituirea Codului European al Comunicațiilor Electronice.

În acest sens, Autoritatea va revizui reglementarile referitoare la regimul de autorizare generala privind furnizarea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, procedura de acordare a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, administrarea și gestionarea resurselor de numerotație, realizarea comunicatiilor catre Sistemul national unic pentru apeluri de urgenta, precum si stabilirea masurilor de securitate ce trebuie luate de catre furnizori si raportarea incidentelor cu impact semnificativ asupra rețelelor sau serviciilor de comunicatii electronice.

Spectrul de frecvențe radio

O decizie importanta care urmeaza a fi adoptata în acest an este cea privind organizarea procedurii de selecție de acordare a drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3800 MHz pentru furnizarea de rețele publice și servicii de comunicații electronice de banda larga, care implica stabilirea condițiilor de acordare a drepturilor de utilizare și a regulilor de desfașurare a procedurii de selecție si desfașurarea propriu-zisa a licitatiei.

Pentru a decide oportunitatea si termenul de organizare a unei licitatii de spectru pentru benzile de frecvente de peste 24 GHz, Autoritatea îsi propune sa adreseze pieței naționale de comunicații electronice un chestionar privind oportunitatea unui astfel de demers.

De asemenea, Autoritatea are în vedere actualizarea interfețelor radio RO-IR din Decizia nr. 311/2016 privind frecventele radio ori benzile de frecvente radio exceptate de la regimul de licentiere.

Legea regimului infrastructurii nr. 159/2016

În vederea continuarii implementarii prevederilor Legii Infrastructurii, Autoritatea a prevazut în planul sau de acțiuni, pentru prima parte a anului, stabilirea tarifelor orientative de acces la stâlpii unui operator de rețea. Acest proiect contribuie la facilitarea dezvoltarii rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructura fizica necesare susținerii acestora.  

Pe parcursul acestui an, ANCOM va continua și realizarea inventarului rețelelor publice de comunicații electronice și al elementelor de infrastructura fizica asociate acestora (Proiectul ATLAS), care va fi elaborat pe baza datelor primite de la furnizorii de rețele publice de comunicații electronice din România.

Totodata, ANCOM va analiza condițiile de acces la infrastructurile fizice realizate cu participarea sau sprijinul autoritatilor administratiei publice centrale ori locale sau finantate, total ori partial, din fonduri publice.

Reglementari ale serviciilor de comunicatii electronice

ANCOM va demara procesul de revizuire a pieței de gros a serviciilor de acces la puncte fixe de calitate superioara pentru a reevalua necesitatea impunerii unor masuri de reglementare ex-ante. Pentru a doua jumatate a anului este prevazuta revizuirea deciziei privind colectarea datelor statistice în domeniul comunicațiilor electronice și aplicarea acesteia.

De asemenea, pentru fructificarea beneficiilor progresului tehnologic în favoarea utilizatorilor, Autoritatea va actualiza decizia privind frecventele radio ori benzile de frecvente radio exceptate de la regimul de licentiere si a reglementarii serviciului de amator.

Reglementari ale serviciilor poștale

Actualizarea regimului de autorizare generala privind furnizarea serviciilor poștale, evaluarea Strategiei de reglementare în domeniul serviciilor poștale în perioada 2017-2020 și elaborarea Strategiei de reglementare pentru perioada 2021 – 2024 sunt printre principalele proiecte care vizeaza sectorul serviciilor poștale.

În ceea ce privește serviciul universal, ANCOM are în vedere pentru acest an actualizarea actului normativ privind stabilirea conditiilor si procedurii de evaluare a respectarii obiectivelor de calitate de catre furnizorul de serviciu universal, actualizarea valorii costului mediu ponderat al capitalului pentru acesta și analiza costului net aferent furnizarii serviciului universal poștal în anul 2019.

Plan de actiuni

Planul de acțiuni ANCOM pentru anul 2021 aprobat a fost publicat pe pagina de internet a Autoritații si poate fi accesat aici.