Printeaza Pagina

Toţi cei cinci candidaţi intră în licitaţia de spectru

20.08.2012

 
 
Comisia de licitaţie a anunţat astăzi că toate cele cinci candidaturi primite în cadrul procedurii de licitaţie pentru alocarea spectrului disponibil au fost validate. Astfel, operatorii care s-au calificat pentru etapa următoare sunt 2K Telecom, Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, Orange România, RCS & RDS şi Vodafone Romania. Până luni, 13 august 2012, data limită de depunere, ANCOM a primit din partea celor cinci candidaturi de participare pentru cea mai mare licitaţie de spectru organizată în România, în cadrul căreia sunt puse la dispoziţia celor interesaţi benzile de 800 MHz, 900 MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile în perioada 2013-2029.
În cadrul licitaţiei vor fi acordate două tipuri de licenţe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) şi pe termen scurt (1 an şi trei luni, valabile până în aprilie 2014). Pentru licenţele pe termen lung, ANCOM scoate la licitaţie 42 de blocuri pereche de câte 5 MHz, dintre care 6 sunt în banda de 800 MHz, 7 în banda de 900 MHz, 15 în banda de 1800 MHz şi 14 în banda de 2600 MHz, precum şi 3 blocuri nepereche de câte 15 MHz în banda de 2600 MHz. Aceste licenţe se vor acorda cu începere de la 6 aprilie 2014. Pentru licenţiere pe termen scurt, ANCOM scoate la licitaţie 10 blocuri pereche de 2,5 MHz în banda de 900 MHz şi 6 blocuri pereche de 5 MHz în banda de 1800 MHz, resurse care sunt în marea lor majoritate folosite în prezent de Orange şi Vodafone.