Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

ANCOM propune reducerea tarifelor pentru terminarea apelurilor mobile

12.08.2019

ANCOM lansează astăzi în consultare publică proiectul de reducere a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile, începând cu 1 ianuarie 2020. „Conform legislației europene, până la finalul anului 2020, cel târziu, operatorii prezenți pe piața unică vor practica același tarif de terminare la puncte mobile, respectiv același tarif de terminare la puncte fixe. Pentru că ne dorim ca piața de comunicații electronice din România să își păstreze standardele de competitivitate, iar utilizatorii să beneficieze în continuare de oferte cât mai atractive, propunem reducerea cu aproximativ 10% a tarifului maxim de terminare pentru apelurile mobile actuale, ca măsură tranzitorie până la stabilirea tarifului unic european. Tariful propus a fost calculat de ANCOM conform recomandărilor Comisiei Europene.”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Tariful maxim propus pentru terminarea apelurilor mobile

La data de 20 decembrie 2018 au intrat în vigoare la nivel european prevederile Directivei (UE) 2018/1972 ce prevăd aplicarea, până cel târziu la data de 31 decembrie 2020, a unor tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene.

Ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european, ANCOM propune aplicarea unui tarif maxim reglementat de 0,76 eurocenţi/minut, comparativ cu 0,84 eurocenți/minut, cât este în prezent. Noul tarif a fost determinat pe bază de analiză comparativă („benchmark”) la nivel european. Astfel, tariful s-a calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur. Noul tarif se va practica începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Operatori desemnaţi cu putere semnificativă de piață - Lycamobile S.R.L., Orange România S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. și Telekom Romanian Mobile Communications S.A. -vor avea obligația să nu depășească tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria rețea.

În acest context, ANCOM consideră că soluția potrivită pentru piața din România, pentru perioada până la aplicarea tarifului unic de terminare la nivel european, este revizuirea nivelului actual al tarifului tranzitoriu de terminare a apelurilor la puncte mobile, determinat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur, pe baza informațiilor din cel mai recent raport al OAREC privind evoluția tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile la nivel european.

După parcurgerea procesului de consultare publică națională, tariful maxim reglementat pentru apelurile la puncte mobile propus de ANCOM va intra și în procedura de consultare europeană.

Aplicarea tarifului de terminare

Tariful propus de ANCOM se va aplica, începând cu 1 ianuarie 2020, pentru apelurile naționale, pentru apelurile inițiate din Spațiul Economic European (SEE), cât și pentru apelurile inițiate din afara SEE, dacă acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Procesul de consultare publică

Măsurile Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile pot fi consultate aici. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 11.09.2019, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la Registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.