Comunicate de presă

ANCOM anunţă calendarul tranziţiei la televiziunea digitală terestră

17.10.2013

 
Astăzi, 17 octombrie 2013, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu, a prezentat calendarul preliminar al procesului de tranziţie la televiziunea digitală, ca urmare a aprobării de către Guvernul României a strategiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional. Hotărârea de Guvern care aprobă această strategie a fost publicată în Monitorul oficial nr. 400 din 3.07.2013.
Preşedintele ANCOM, prezent la International Digital Forum, evenimentul anual organizat de Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale, a anunţat că până la jumătatea lunii noiembrie vor fi finalizate şi lansate în consultare publică proiectul de hotărâre de guvern prin care se stabilesc taxa de licenţă şi procedura care urmează a fi utilizată pentru alocarea licenţelor, proiectul de decizie privind procedura de alocare a multiplexurilor, precum şi proiectul de caiet de sarcini. Perioada de consultare şi aprobare a acestor acte ar trebui să se încheie la începutul anului 2014. Odată cu aprobarea lor, devine posibilă lansarea propriu-zisă a procedurii de selecţie în luna ianuarie a anului 2014. Conform estimărilor ANCOM, în situaţia în care nu apar evenimente ce nu pot fi prevăzute în acest moment, procedura de alocare a multiplexurilor se va finaliza la sfârșitul lunii aprilie.
Strategia adoptată de guvern prevede că tranziţia completă şi efectivă la serviciile de televiziune digitală se va realiza până la 17 iunie 2015.
În implementarea strategiei, toţi cei implicaţi (CNA, ANCOM, furnizori) vor urmări să asigure o dezvoltare echilibrată a infrastructurii pentru furnizarea de servicii de televiziune în format digital pe întreg teritoriul ţării şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial, propice investiţiilor. Autorităţile vor avea în vedere implementarea flexibilă a noilor servicii şi asigurarea continuităţii serviciilor publice de televiziune.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, ANCOM va aloca prin procedura de selecţie 5 multiplexuri digitale naţionale în standard DVB-T2, patru în banda UHF şi unul în bandă VHF, precum şi multiplexuri regionale, al căror număr va fi stabilit după acordarea celor naţionale, în funcţie de necesităţi. Unul dintre cele patru multiplexuri în bandă UHF va fi acordat condiţionat, cu posibilitatea de transmitere a posturilor publice şi private după data de 17 iunie 2015, el trebuind să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu la 31 decembrie 2016.
Calendarul preliminar al procesului de tranziţie la televiziunea digitală poate fi consultat pe site-ul ANCOM aici.