Comunicate de presă

ANCOM amendeaza Telekom Mobile pentru nerealizarea sau întârzierea portarii unor numere de telefon

 01.11.2017

  
 
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii (ANCOM) a sanctionat Telekom Romania Mobile Communications cu amenda în cuantum de 200.000 de lei pentru nerealizarea portarii a 1.232 de numere de telefon si întârzierea procesului de portare pentru alte 4.941 de numere de telefon.
 
Procesul de portare 
Portarea ofera posibilitatea utilizatorilor de a își pastra numarul de telefon atunci când schimba furnizorul de telefonie. Procesul de portare se initiaza prin depunerea de catre utilizator a unei cereri în acest sens la noul furnizor (furnizorul acceptor). Vechiul furnizor (furnizorul donor) are obligația ca, la primirea unei cereri de portare, sa raspunda, prin transmiterea unui mesaj standard catre baza de date prin care se administreaza portabilitatea numerelor (baza de date centralizata). Acest mesaj confirma ca se poate realiza portarea sau, din contra, ca exista un motiv justificat pentru care aceasta nu poate continua (de exemplu, cererea de portare nu a fost facuta de titularul de drept al numarului). În absența transmiterii de catre furnizorul donor a acestui raspuns, procesul de portare este, în cele din urma, anulat de baza de date centralizata.
 
Încalcari constatate
Ca urmare a unor plângeri venite atât din partea unor clienți ai Telekom Mobile, cât si din partea altor furnizori de telefonie, care sesizau împiedicarea sau întârzierea procesului de portare a unui numar semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control. S-a constatat astfel ca, în perioada 1 mai – 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a raspuns prin mesajul standard în cazul a 7.213 cereri de portare, fapt ce a determinat ca, pâna la data de 21 august 2017, sa nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv sa se întârzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice.
Pentru ca a încalcat astfel prevederi ale legislației din domeniul comunicațiilor electronice, Telekom Romania Mobile Communications a fost amendata cu suma de 200.000 de lei, pe care va trebui sa o achite catre bugetul de stat.

Sesizari privind desfașurarea procesului de portare
ANCOM a primit pe parcursul acestui an un numar de 364 de sesizari de la utilizatori cu privire la desfasurarea procesului de portare catre diverse rețele fixe sau mobile. Principalele probleme sesizate au vizat disfuncționalitati aparute în cadrul procesului de portare (cum ar fi nesincronizarea informațiilor privind identificarea utilizatorilor sau netransmiterea unor mesaje între bazele de date), ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informații suplimentare privind stadiul procesului de portare.
 
Despre portabilitate
Portabilitatea numerelor de telefon ofera utilizatorilor posibilitatea de a-și pastra numarului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie. De la lansarea portabilitații, au fost portate peste 4,2 milioane de numere de telefon, dintre care peste 3,5 milioane de numere de telefonie mobila și aproape 700.000 de telefonie fixa.
ANCOM pune la dispozitia utilizatorilor pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce retea functioneaza orice numar de telefon folosit în România, chiar daca a fost portat. Site-ul ofera detalii cu privire la pasii care trebuie urmati pentru a porta un numar de telefon sau pentru a anula procesul de portare, raspunsuri la întrebari care apar frecvent în situatia portarii numerelor, dar si sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.